Dragobetele  sărută  fetele... 

Despre DRAGOBETE citiți aici:

Poveste de Dragobete

Într-un colţ de rai se pare, spun poveştile din buni, 

Dragostea zbura ferice şi făcea prin cer minuni.

Ba se cobora adesea şi aice, pe pământ. 

Și-aducea în cele inimi numa-nfiorări şi cânt.

Şi toţi îi simţeau puterea ei de floare fermecată 

şi-o păstrau aprinsă veşnic ca lumin-adevărată.

Era totul doar simţire cu izvor în zbor de îngeri, 

oamenii trăiau ferice fără lacrimi, fără frângeri.

Tot atunci, ne mai spun bunii, un fecior prin munţi trăia, 

chipeş şi cu boiul straşnic, fiu al babei Dochia,

Mesager trimis, se pare, de chiar bunul Dumnezeu 

să dea dragostei cătare şi trăia sus, pe Ceahlău,

Sau oricum prin munţii falnici stăpâniţi de vechii daci, 

preţuit deopotrivă de bogaţi şi de săraci.

Şi fecioru-acela chipeş dădea iama peste fire, 

răspândind peste meleaguri cântec tainic de iubire.

Printre păsări, printre oameni, el iubirea o împarte 

la sfârşitul lunii faur până la-nceput de marte

Când cu fir împletite din alb şi din roşu-dor 

cei iubiţi se legau veşnic prin sărut de mărţişor.

Dar feciorul ( iar spun bunii) Nebunatic, cum apare, 

zice-se c-a vrut să-ncurce calea Sfintei Maici Fecioare,

Care, plină de mânie pe feciorul cel pârdalnic, 

i-a dat chip de buruiană de iubit, numit năvalnic…

Dar trecură vremi de-atunce şi povestea nu-i uitată, 

Dragostea-i şi-acum puterea ce ne-aduce la olaltă,

Iar pe fecioraşu-acela ce dădea iama prin fete 

îl sărbătorim cu toţii când e zi de Dragobete.

Iar povestea lui am scris-o sus, în munţii mei cărunţi. 

unde dorul şi iubirea e şi-n inimi, e şi-n frunţi

Şi vă-mpart la fiecare câte un surâs şăgalnic 

şi vă dau s-aveţi sub perini 

dragobetele …năvalnic.