Invenţii în muzică

Notele muzicale 

      Deseori ne-am întrebat despre prima utilizare a notelor   muzicale ? 
    Au existat, de fapt,  timpuri când muzica era transmisă doar pe cale orală  folclorul. Deci, apăruse necesitatea de a găsi o modalitate de a păstra melodiile şi crearea partiturilor muzicale. Dar,  notele nu au fost de la început aşa cum le ştim noi.

   Cu 2600 de ani î.Hr., Huang-Ti încercă să codifice muzica chineză. El atribuie nume poetice diferitelor note. Astfel, do era numit clopotul galben, re – marele vârf de săgeată, sol – clopotul de lemn, si – clopotul ecoului, etc. 

   In Grecia antică, s-a născut ideea succesiunii celor şapte note muzicale. Primul sistem medieval de notaţie a fost preluat în sec. VI de la greci, acestuia înlocuindu-se, însă, literele greceşti cu cele latine. Această notaţie nu exprima şi durata sunetelor.

   În Evul Mediu timpuriu (sec. IX) se folosea notaţia cu semne. Deasupra sau dedesubtul textului erau puse linii şi puncte pentru a arătă cântăreţilor ce să cânte. 

    Mai tarziu, în sec. XI, Guido d’Arezzo, autorul denumirilor silabice ale notelor, care s-au păstrat pînă în zilele noastre. El pune aceste semne pe linii. Fiecare linie, precum şi spatiul dintre linii, reprezentau o notă diferită, deci, şi sunet diferit după înălţime, dând posibilitate cântăreţului    să cânte pe note. Primul portativ avea numai patru linii. 

   Inventarea tiparului de note muzicale în anul 1501, datorita italianului Ottavio Petrucci, constituie un salt remarcabil în evoluţia scrisului muzical.
      Notaţia contemporană permite redarea exactă a muzicii scrise de compozitor. Toate simbolurile din partitură exprimă vasta gama de expresii muzicale  redate de autor. 

Alte invenţii în muzică citiţi aici.