Ion Pillat - "Mărţişor"

Priveşti de pe potecă ce urca-n deal la noi,
Din zbor întâia barză cum cade pe zăvoi.

Vezi trenul care intra încet de tot în gară
Şi omul care săpa plugul care ară.

A nins cu nea de floare pe prunii din livezi
Şi munţii de la Rucar cu iarnă lor îi vezi

Auzi pe sub podgorii un câine care lătră
Te simţi legat de toate - nu poţi urni o piatră.

Aceste lucruri simple ce veşnice îţi sunt !
Ce sfântă bucurie descoperi pe pământ.

Ce limpede te cheamă un cuc : o dată, două -
De fiecare dată ţi-e inima mai nouă.

De fiecare dată mai trainic te uneşti
Cu farmecul acestor privelişti câmpeneşti

În gară, iată trenul a început să se mişte.
Toţi pomii ninşi, pe dealuri îi flutură batiste.

Gâlgâitor, din iarbă un şipot s-a trezit
În tine şi prin ramuri e cerul limpezit.

Ce râsete, ce chiot pe drumurile viei -
Pe unde-au mers părinţii îţi duci şi tu copiii.

O nouă viaţa astăzi de viaţa veche legi,
Dau muguri pretutindeni din veştedele crengi.

Cu apă ei lumina ţi-a botezat câmpia.
Ce pace e pe omul în alb ce săpa via,

Pe barză ce se duce pe Arges tot în sus,
Pe-adâncul rost al vieţii la care te-ai supus. 

Legenda Mărţişorului citeşte aici: